Silviu Pădurariu, Formule de auto-organizare la sfârșitul tranziției culturale, 1997 – 2004. Câteva studii de caz. Coordonator: prof. dr. Anca Oroveanu

Silviu Pădurariu, Formule de auto-organizare la sfârșitul tranziției culturale, 1997 – 2004. Câteva studii de caz. Coordonator: prof. dr. Anca Oroveanu

Cercetarea de față pornește de la câteva observații cu privire la discursurile și practicile din contemporaneitatea locală pe care le-am făcut în urma colaborării din ultimii patru ani cu un număr de artiști și galeriști care au devenit activi la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. În prezent, observ câteva probleme de relație (de poziționare și de autoritate) în plan local între lumile artei „contemporane”, între lumile artei și audiență și apoi între lumile artei locale și cele din regiune sau de pe glob. Discursurile curatoriale și teoretice practicate în jurul artiștilor și organizațiilor selectate pot fi puse cu mari dificultăți într-o relație dialectică cu discursul întâlnit în lumile instituționalizate ale artei contemporane. Ce poziție ocupă în prezent, dintr-o perspectivă instituțională, discursul utilizat în rețeaua din jurul artiștilor și galeriilor de care îmi propun să mă ocup? Nu văd o problemă în coexistența mai multor direcții teoretice, în particularitatea, specificitatea sau opoziția conceptelor, ci în configurarea discursurilor și producțiilor greu de pus în circulație în alte rețele contemporane, în înțelesul lui Howard Becker. Problema comunicării dintre lumile artei este critică într-un context în care are loc transparentizarea instituțională și o participare mai accelerată la procesul globalizării. Cu atât mai mult cu cât în prezent, câțiva reprezentanți ai lumii artei contemporane românești (de după 2000-2005) ocupă o poziție importantă pe plan global.