Mădălina Manolache, Modă și suprarealism. Coordonator: prof. dr. Ruxandra Demetrescu

Mădălina Manolache, Modă și suprarealism. Coordonator: prof. dr. Ruxandra Demetrescu

Lucrarea mea propune o cercetare a modului în care mișcarea suprarealistă a fost integrată în modă, analizând în acest sens creația de la începutul secolului XX a Elsei Schiaparelli. Interpretarea Elsei a fost una creativă, șocantă și intelectuală în același timp, dublând subtil țelul și modul de a reacționa al suprarealiștilor, criticând normele și convențiile prin spectacolul său de mascaradă și prin noul „Strange Glamour”. Deși creația sa a fost văzută drept un simplu act de comercializare a ideilor suprarealiste materializate în piese vestimentare, strategia ei nu rămâne la nivelul oglindirii unor idei artistice, ci aduce inovații rezultate din propriile idei. Elsa Schiaparelli a fost o artistă suprarealistă care a transpus arta într-un mediu cu finalitate în viața de zi cu zi. De cele mai multe ori, designurile sale au fost purtate, chiar și cele mai îndrăznețe. Am încercat să construiesc un mecanism teoretic care poate fi aplicat creației sale pornind de la conceptul de frumusețe convulsivă, și am discutat despre corpul ca palimpsest, despre fragmentarea sinelui și mascaradă. Din această perspectivă, Rochia Sfâșiată și Rochia Schelet sunt măști ale Noii Femei, care luptă pentru acceptarea socială, purtând haine-mărturii ale atacurilor violente ce sfâșie corpul feminin.